DETALII DESPRE CARTE =================== Viață întreagă am avut neplăcuta senzație că sunt doar un pion pe o tablă de șah. Unii se nasc regi sau regine, dar cei mai mulți dintre noi avem pleoapele lăsate și mintea zăvorâtă.
E trist să fii pion; întotdeauna există o mână nevăzută care te împinge după bunul ei plac și nu poți să ripostezi! Înaintezi un pătrat, apoi te oprești și aștepți ca viața să te împingă iarăși.
Cineva face calcule pe seama noastră, ne privește din umbră, ne pune să ne luptăm cu alte piese de pe tablă sau, dacă-i în toane bune, ne trimite niște idei de-a dreptul suprinzătoare. Apar coincidențe, presimțiri…
Pionii nu au de ales: fie luptă și înaintează, fie cad! De obicei cad; mâna tainică îi sacrifică după bunul ei plac! Pionii nu au vedere de ansamblu, ei văd doar pătrățelul de sub nasul lor și habar n-au că există un plan, nici măcar bănuiesc!
Totuși, se mai întâmplă ca unul dintre ei să ajungă până la capătul tablei. Este gloria lui supremă, momentul transformării! Dintr-odată, pleoapele i se ridică, iar zăvoarele de pe mintea lui încep să cadă. Ochii îi scânteiază, privirea îi devine inteligentă... O voce tainică tocmai i-a șoptit marele secret: că nu este doar un biet pion, ci o piesă importantă! Are o misiune , are un scop, un mesaj!
Așează-te pe un scaun, așează-te undeva, oriunde!
Te anunț că am ajuns la capătul tablei și că nu mai sunt ce am fost cândva. Te-am căutat tot timpul, în fiecare pătrățel din drumul meu! Am înaintat cu greu doar ca să te aflu, ca să te găsesc și acum îmi înțeleg trecutul. Totul e limpede și înțelegerea mea e adâncă!
Abia acum mi s-a limpezit privirea și pot să văd departe, până la tine.
.....și mă repet ca o placă stricată:) Când apare volumul următor?
Tiberiu a rămas la fel dar totuși s-a schimbat. Se pare ca devine mai uman, mai înțelegător și chiar capabil să iubească. Devine conștient că dragostea lui nu aduce neapărat fericire. Momentul în care ar putea lua o decizie care ar fi în avantajul sau, alege să o respingă, de data asta din motive de înțeles. „Ăsta sunt eu, Sofia și n-o să mă schimb niciodată! Am sângele tatei în mine! Eu sunt tatăl meu! Dragostea mea este... otrăvită” Chiar dacă poate observa că anumite comportamente ale sale sunt o reproducție a ceea ce a văzut și învățat de la tatăl său, Tiberiu devine cumva o versiune mai blânda. Asistam la o creștere de caracter, o maturizare care ar fi fost deja cazul sa apară și la mustrări de conștiință. Tiberiu nu e o persoană rea per-se, doar viața l-a făcut așa. Viața și dorința pentru alcool. Viața și trecutul. Sau poate nu îl duce capul la mai mult de atât, ne putem gândi la momente. Dar nu, el chiar că se schimba, încet, cu doi pași înainte și unul înapoi, dar se schimba. „Durase mult până să ajung să înțeleg că, atunci când iubești pe cineva, dragostea ta este mai puțin importantă. Mult mai importantă este dragostea celuilalt. Sau lipsa ei.”
Anumite lucruri însă rămân neschimbate. Așa cum știm, Tiberiu este plin de idei. De data asta ne surprinde prin decizia de a juca rolul detectivului urmărind-o pe Tabita, asistenta lui medicală de la psihiatrie. Dragoste sau ură? Tiberiu face și alte decizii proaste, printre astea fiind propunerea lui de a locui cu Lulu. Ceea ce părea însă a fi ceva rău, s-a dovedit până la urmă a fi de bine. Doi pași înapoi și unul înainte. „Cum să înveți dacă nu pierzi? Lecțiile costă!”Alfredo și Sofia sunt prezenți și ei dar modul în care sunt conectați aici este surprinzător și trist. Cu acest curs de evenimente autorul alege din nou să prezinte anumite gânduri ale lui Tiberiu sub forma amuzantă anunțului de ziar, dar să ne încânte cu o proză mai frumoasă, cu niște descrieri care te ating la inimă. Împreună cu autorul evoluează și Tiberiu sau poate că ordinea este inversă?
Și știu că iar mă repet, dar e necesar: De la bun început autorul a creat ceva ce ne intrigă. Nu vrem dar o facem. Nu aprobăm dar citim în continuare. Ne acoperim urechile dar deschidem ochii mari să vedem ce urmează. Părerea mea este că această colecție are toate elementele necesare pentru a avea un succes extraordinar, nu pentru că se respectă normele, dimpotrivă. Este neconformist. Și asta atrage!
Unul dintre lucrurile pe care le apreciez este faptul că se simte evoluția autorului de la un volum la celălalt. La fel evoluează și povestea, și personajele. Spre deosebire de volumele anterioare, cel de-al cincilea mi s-a părut mai profund, mai centrat pe sentimente sincere și puternice, un lucru destul de nou pentru Tiberiu, personajul principal.
O continuare in stilul "tiberian", cum ne a obișnuit autorul. Mi a plăcut ca a făcut referire la detaliile din romanele anterioare asigurându-se ca nu am uitat, că Tiberiu a rămas același suflet zbuciumat, egoist și superficial, că a învățat mai multe lecții cu privire la oamenii apropiați din viața lui, ca stilul autorului e inconfundabil și amuzant ca și până acum. Antieroul Tiberiu trece prin mai puține episoade dureroase decat in romanele anterioare dar la fel de impactante pentru cititor. Pare ca ajunge târziu la toate evenimentele importante din viața lui, ca de fiecare dată. Pare ca într-adevăr, viața lui este demnă de un roman. Totuși ceea ce mi-a displăcut într o mica măsură, e lipsa evenimentelor de pe insulă. Mi ar plăcea sa știu mai multe despre evoluția lui și a Evei. Eva pare ca e întruchiparea femeilor din viața lui Tiberiu și ca defapt nu e reală, ci doar o plasmuire a lui Tiberiu care face o introspecție asupra vieții lui până in momentul acela și care caută din răsputeri sa se regăsească pentru a găsi niște răspunsuri. Un roman intrigant care nu plictisește și evolueaza cu fiecare experiență a lui Tiberiu! Abia aștept continuarea!
Plăcerea unei lecturi interesante crește cu fiecare nou volum al romanului, de acum favorit, Un bărbat, o fată, o insulă pustie. Cu fiecare nouă apariție, stilul este mai închegat, mai șlefuit, iar confortul regăsit într-un univers familiar, dar totuși nou, face ca al cincilea volum să fie cel mai reușit de până acum. Acesta nu aduce doar zâmbete timide, ci adevărate accese de râs împletite genial cu durerea mută sau tristețea sfâșietoare care curge din sufletul personajului principal lăsând dâre vii în paginile cărții.
Tiberiu oscilează între fericire și mizerie, făcând niște schimbări neașteptate, dar practice în viața sa. Hotărârea (sau poate înțelepciunea) de care dă dovadă acesta este surprinzătoare în special pentru cititorul care este alături de el încă de la începutul călătoriei sale literare.
Totuși, protagonistul este consecvent și luptă cu determinare pentru scopul suprem al vieții sale, care pare a fi iubirea. Dar când este clar că această iubire este unilaterală, apare întrebarea: este de ajuns? Probabil că nu va fi, deoarece iubirea neîmpărtășită este incapabilă să umple golul unui suflet pustiu, la fel cum iubirea împărtășită poate fi imperfectă sau plictisitoare.
Nerăbdarea de a citi următorul volum este strâns legată de căsătoria lui Tiberiu cu o anumită persoană pentru care acesta prezintă sentimente variate, chiar opuse, de-a lungul romanului, însă sfârșitul volumului V nu prea lasă impresia unei viitoare experiențe plăcute. Cu toate acestea, direcția pe care a luat-o viața antieroului garantează o nouă experiență inedită care-și va lăsa cu siguranță amprenta asupra lui.