„O meritam! Prea multe porcării făcusem la viața mea! Dumnezeu se mâniase pe mine.
Abia acum înțelegeam că, indiferent cât de tare fugi de soartă, până la urmă tot te ajunge din urmă și tot primești ceea ce meriți. N-ai cum să fugi la infinit de pedeapsă. Te urmărește toată viața încet, dar sigur. E acolo, doar la un pas în urma ta, ca o ghiulea legată de piciorul ocnașului.
Pedeapsa șchiopătează, dar vine șontâc-șontâc după tine.
Oh, o meritam! Totul se plătește în viață. Doar un prost ar putea crede altminteri.”
În acest volum, povestea se complică. În timp ce primele volume au fost pline de umor și scene care mai de care mai amuzante, de această dată, povestea este mai serioasă și cu scene triste. Totuși, în ciuda acestor scene, povestea se conturează frumos și sunt convinsă că fiecare dintre ele are un rol important în conturarea vieții personajului, astfel încât să îl aducă în punctul de unde a început seria – cu el ajuns pe o insulă pustie.
Finalul celui de-al șaselea volum deschide curiozitatea cititorului spre continuarea seriei. Așadar, și eu abia aștept să văd ce întâmplări îi mai pregătește autorul lui Tiberiu și cum va evolua povestea în continuare.
Un pic de context: nu am citit celelalte volume din serie, dar am auzit de ele mai demult și am citit câteva recenzii, ca să știu la ce să mă aștept. Nu este genul de carte pe care aș citi-o de obicei, dar am zis să-i dau o șansă, că deh, e pandemie și mă plictisesc în izolare. Mi-am propus să trec peste scepticismul inițial și să încep lectura cu o minte deschisă.
Mi-a luat cam 2 zile să o termin; limbajul este accesibil, dar poate nu prea confortabil pentru cei care citesc mai mult opere clasice. Scenele fara perdea nu sunt exagerat de frecvente, iar umorul presărat strategic după momentele mai tensionate binedispune și relaxează.
În acest volum, Tiberiu continuă să-și povestească trecutul, după o încercare nu prea convinsă de sinucidere, dejucată cu măiestrie de Eva (pe care mi-am imaginat-o ca un fel de Harley Quinn/Margot Robbie), prin psihologie inversă.
Impresia mea este că, în raport cu Tiberiu, femeile sunt cele care dețin controlul. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar spune Dana Budeanu de Tiberiu!:)) Tabita este cea care uită de ziua lui de naștere, acest clișeu fiind de obicei despre bărbați, ceea ce demonstrează că de fapt ea poartă pantalonii în familie. De dragul Tabitei, Tiberiu este dispus să trăiască la țară, decizie care îi solicită foarte mult capacitatea de adaptare la tot ce presupune viața la țară. Proba de foc este sacrificarea iepurelui, o experiență traumatizantă care îl face să propună o dietă strict vegetariană, pe care Tabita o respinge prompt însă. Tiberiu vrea să demonstreze de ce este capabil pentru a-i putea câștiga respectul și dragostea Tabitei, care mai mult îl tolerează, fiind mai interesată de biserică și de compania sfinților. Nu am prea înțeles de ce e așa disperat Tiberiu să se însoare cu ea (credeam că bărbații au mai degrabă aversiune față de ideea căsătoriei). Probabil că ceea ce obții mai greu devine irezistibil.
Temele atinse în acest volum includ durerea, frica, vulnerabilitatea, reprimarea, pierderea controlului, viciile și tentațiile, justiția și dreptatea, politica, iluzia controlului asupra propriei vieți sau ironia sorții, iluzia permanentului, catharsis-ul sau purificarea de dorințe lumești (reprezentat prin „ceremonia” de ardere a patului și prin sacrificarea simbolică pe rug a demonului), familia, maturizarea.
Tiberiu nu ia întotdeauna cele mai bune decizii și trebuie să suporte consecințele impulsivității. Este un om care nu se lasă până nu termină ce a început, chiar dacă își face rău singur. Se descrie pe sine ca fiind pașnic și totuși recurge cam prea ușor la gânduri și fapte violente, defect pe care îl pun pe seama educației primite de la tatăl său iresponsabil. Nu sunt sigură dacă are doar gânduri violente intruzive sau chiar e un psihopat. Oscilează între starea stabilă, empatică, vie și starea insensibilă, violentă, cinică, de mort pe dinăuntru. Această oscilare se aplică și în ceea ce privește religia și credința. La un moment dat, Tiberiu găsește totuși un motiv de optimism în ciuda absurdului vieții. Este un personaj care inspiră milă, cel puțin atunci când nu este acaparat de impulsul violent, caz în care chiar nu am pic de simpatie pentru el.
Îl vedem și în ipostaza de speculant la bursă (parcă îl și aud pe Matthew McConaughey: „Meanwhile, he thinks he's getting shit rich, which he is, on paper. But you and me, the brokers, we're taking home cold hard cash via commission, motherfucker!”). Câștigul rapid de bani aduce o detașare emoțională față de Tabita, pe care începe să nu o mai vadă ca pe o zeiță pe un piedestal. Nu înțeleg de ce Tabita îl consideră o povară, atât timp cât el își aduce contribuția prin banii câștigați, e adevărat prin asumarea riscului de a pierde totul. Văd o asemănare cu relația dintre Ilie Moromete și Catrina, prin raportarea la religie, credință și vicii („Mă bucur că ți-ai tocat toți banii la jocuri de noroc! Acum nu mai ai bani ca să-ți cumperi iarba dracului!”). Oricum, Tabita ca personaj este genială, orice i-ar spune Tiberiu se întoarce împotriva lui.
Relația cea mai frumoasă și înduioșătoare a lui Tiberiu este cea cu Nas Rece, cel puțin în prima parte a cărții, probabil mai importantă decât cea cu Tabita. Văd o paralelă între mama lui Tiberiu și Nas Rece, adică ființele care îl iubesc, de care el fuge, pe care le abandonează - „Niciodată n-o să ai parte de ceea ce iubești, iar cine te va iubi nu va avea parte niciodată de tine!” sau „Chiar trebuie să iubesc mereu doar oameni care nu mă iubesc? Sau… să fiu iubit de oameni care-mi sunt indiferenți?”.
Cu toate că este clasificată ca un roman de dragoste, cartea include nenumărate momente tip slice of life, ipostaze de viață banale, dar autentice, reale, cu imagini tipice esteticii urâtului, care s-ar putea să nu fie pe placul celor cu stomac mai sensibil. Fara plotholes, cu un ritm lin si alegru, fără timpi morti, fără descrieri plictisitoare, datorită tehnicii time-jump e ca și cum ai vedea un film (dar nu de ăla vechi, românesc, în care nu se întâmplă nimic) cu întorsături interesante și „bombe de adevăr” („Drumul spre Dreptate este pavat cu bancnote.”; „Necazurile te fac prost.” ; „Viața la țară este minunată, este mirifică, are o frumusețe imposibil de descris în cuvinte. Viața la țară este raiul pe pământ. Cu o singură condiție: să nu fii țăran!”). După un final emoționant, înduișător de volum șase, volumul șapte ar trebui sa adreseze cliffhanger-ul privind situația juridică în care s-a băgat Tiberiu, chiar vreau să știu ce a născocit pentru a se răzbuna.
Acest volum m-a suprins prin profunzimea și prin puritatea lui. Am descoperit o latură a personajului pe care nu am mai văzut-o până acum la nivelul ăsta. Un Tiberiu devotat, loial, care își adună toate forțele ca sa lupte cu toți demonii pentru a demonstra o iubire oarbă. Îmi place ca nu lipsesc elementele comice, particularitățile negative care îl caracterizează dar și asemănarea din ce in ce mai evidentă cu modelul patern, toate tipice personajului cu care ne-am obișnuit. Ceea ce m-a surprins cu adevărat este introducerea unui nou personaj patruped și asemănarea izbitoare cu cel pe care îl va alege ca stăpân și salvator și căruia îi va dărui iubire necondiționată. Nas Rece e Tiberiu și Tiberiu e Nas Rece. S Oferirea de iubire eternă și necondiționată cuiva care ba apreciază, ba respinge, ba alungă, ba alină. Două povești care merg în paralel cu povestea de pe insulă. Se vede clar o evoluție a personajului și o maturizare în lupta cu proprii demoni, umbrele trecutului, adaptarea la un nou stil de viață pe care ajunge să l iubească, lupta cu o corupție reală și sentimentele apăsătoare față de noul său prieten.
Cum poţi vorbi despre viaţa unui om? Al şaselea volum din Un bărbat, o fată, o insulă pustie este mult mai intens decât mă aşteptam. Realismul acestui volum a atins un punct nevralgic pentru mine, ceea ce m-a făcut să îl apreciez mai mult, atât el, cât şi pe autor care a avut curajul să creeze un personaj atât de bine dezvoltat.
Trebuie să recunosc că mie nu îmi place personajul principal. Este prea arogant, grobian şi totodată mult prea miorlăit pentru tipologia de bărbat în care vroia să se încadreze. De-a lungul volumelor anterioare l-am asociat cu un Dorel care stă pe bancă în faţa blocului, cu ţigara rulată în gură şi un PET de bere în braţe şi povesteşte cui vrea să îl asculte toate evenimentele care i-au marcat viaţa. Evident, el este eroul fiecărei povestiri, chiar dacă uneori par a fi trase de păr. Evident, Un bărbat, o fată, o insulă pustie, este o operă de ficţiune, deci trebuie judecată ca atare.
Ei bine, volumul 6 vine cu o schimbare importantă pentru mine. Tiberiu devine un personaj complex, de care încetul cu încetul m-am îndrăgostit. De la masculul feroce, erou al propriei poveşti, el depăşeşte stereotipul şi devine uman, autentic. Descrierea „roman de dragoste” din titlu, îşi are rostul în acest volum, şi nu voi dezvolta pentru a evita orice fel de spoiler. Iar sinceră să fiu, este cartea perfectă de citit pe o bancă în parc, atunci când vrei să fugi de evenimentele mai puţin plăcute ale vieţii tale.
Un bărbat, o fată, o insulă pustie se citeşte repede, având un ritm alert, fără timpi morţi, chiar dacă evenimentele suprinse nu sunt toate la fel de grandioase. În definitiv, Tiberiu nu este un mag care luptă împotriva armatelor invadatoare, ci un bărbat simplu care luptă pentru dragoste. Faptul că personajul principal este un bărbat, Tiberiu, este ca o gură de aer curat pentru acest gen literar.
Mi-a făcut deosebită plăcere să citesc noul volum Un bărbat, o fată, o insulă pustie. Întreaga serie pune în valoare ethosul românesc postcomunist. Pe Tiberiu îl poţi întâlni la orice pas în viaţa de zi cu zi. Însă, de la o poveste în treacăt, poţi citi această serie cu adevărat deosebită.
Fiecare volum al romanului „Un bărbat, o fată, o insulă pustie” este „altfel”, iar volumul VI nu face excepție. Pur și simplu nu vrei să lași din mână această carte. Pentru că te face curios. Da, te face curios încă de la finalul volumul V, care anunță orice, numai o viață în roz nu. Totuși, mare este uimirea cititorului când lucrurile au, din nou, două fețe. Într-un fel am găsit ceea ce mă așteptam să găsesc în acest volum, însă pe de altă parte iarăși am rămas plăcut și dureros surprinsă.
Dacă volumul precedent a fost înțesat de emoții profunde, cel actual este impregnat cu trăiri interioare intense și stări de spirit variate, duse la extrem. Fericirea pură zvâcnește, transformându-se într-o pasiune tulburătoare, care mai apoi lasă cuminte și tăcută locul unei indiferențe covârșitoare. Furia răbufnește neînfrânată, luând proporții pantagruelice, doar ca să fie retezată brusc de un declic plin de semnificații. Protagoniștii, Tiberiu și Tabita, par a fi, deseori, niște păpuși de cârpă incapabile să evadeze de pe scena crudului regizor numit soartă.
Ironia și umorul sunt folosite și de această dată cu pricepere, dând viață și culoare unei cărți care dincolo de toate ne reamintește cum să fim oameni. Într-un fel, această lectură pare că ne obligă să simțim, să gândim, să ne aducem aminte de lucruri pe care le-am uitat, sau poate chiar de noi înșine. Bunătatea, cruzimea, iubirea, ura, blândețea și răutatea se revarsă din preaplinul sufletelor unor personaje bântuite de fantome ale trecutului, de neajunsurile vieții, ori de patimi străvechi.
Recomand cu drag această carte oricui dorește să redescopere natura umană într-o formă stilizată, tranșantă și, bineînțeles, complexă, așa cum este viața.
Interesant în continuare și da, încă nu s-a terminat
Povestea continuă cu tonul deja cunoscut de dragoste și ură între Tiberiu și Eva. Au trecut trei luni și ei sunt tot pe insulă. Înoată, joacă șah, mănâncă...tot pește, vorbesc, se ceartă și se iubesc. Tiberiu continuă să depene amintiri din viața lui dinainte de cea de pe insulă. Căsătorit cu Tabita...
Corectare....Tiberiu își dorește să se căsătorească cu Tabita în ciuda faptului că ea nu-l iubește și se străduiește să îi demonstreze că nu au nimic în comun. Dar poate chiar se căsătoresc? “Nu fug nicăieri, Tabita! am clătinat din cap. Te iubesc și ți-am spus-o deja de un milion de ori. Mergem chiar mâine și depunem actele, ca să ne căsătorim!”
Tiberiu s-a adaptat la viața la țară muncind pe câmp și ajutând cu animalele. Pare să-i priiască. “Și... eram fericit. Un țăran coclit, dar fericit! Nu te naști țăran, ci devii așa, încetul cu încetul.” Tiberiu proune Tabitei să devină vegetarieni. Nu îi dă inima să omoare animalele cu scopul de a le mânca carnea.
Deja îl cunoaștem pe Tiberiu și știm că are idei și ia decizii mai ciudate. Dar poate ni se pare că îl cunoaștem. Poate nu vedem sau nu putem crede că s-a schimbat. Deja din volumul precedent se observă o latură mai sensibilă a lui, mai umană. Începe să aibă mai multe remușcări față de cum s-a comportat în trecut, față de Sofia, Alberto, dar în special față de mama sa.
Poate că de fapt Tiberiu este un băiat bun, doar că are ginionul să aducă fiecăruia o grămadă de neplăceri, chiar dacă el nu are intenția asta. Și când ni se pare că viața lui se liniștește...lucrurile o iau iar o cale inversă. Să fie destinul?