The Navigators of Space and Other Alien Encounters

by J.-H. Rosny aîné, Brian M. Stableford (Translator)

J.-H. Rosny Aine is the second most important figure in modern French science fiction after Jules Verne. Rosny, who was a member of the distinguished Goncourt literary academy, was also the first writer to straddle the line between mainstream literature and science fiction. Until now, Rosny has best been known to the English-speaking public for his prehistoric thriller, Quest for Fire.

This is a series of seven volumes, six of which are translated and annotated by Brian Stableford, devoted to presenting the classic works of this giant of French science fiction.

This volume includes these separate stories:
The Xipehuz (Les Xipehuz) (1887)
The Skeptical Legend (La Légende Sceptique) (1889)
Another World (Un Autre Monde) (1895)
The Death of the Earth (La Mort de la Terre) (1910)
The Navigators of Space (Les Navigateurs de l'Infini) (1925)
The Astronauts (Les Astronautes) (publ. 1960)

In The Xipehuz, men encounter inorganic aliens, with whom all forms of communication prove impossible.

In Another World, a mutant whose vision is superior to that of ordinary men discovers that humans share the Earth with two other species, the invisible Moedigen and Vuren.

In The Death of the Earth, Earth, in the far future, has become a desert, and the last descendents of humanity are slowly being replaced by a new species, the metal-based "Ferromagnetals."

In The Navigators of Space, astronauts travel to Mars in a spaceship powered by artificial gravity and come in contact with a dying race that is gentle, peaceful, six-eyed and three-legged.

Genres: Science Fiction, Classics, Science Fiction Fantasy, France

440 pages, Paperback

First published January 1, 1925

About the author

J.-H. Rosny aîné was the pseudonym of Joseph Henri Honoré Boex, a French author of Belgian origin who is considered one of the founding figures of modern science fiction. Born in Brussels in 1856, he wrote together with his younger brother Séraphin Justin François Boex under the pen name J.-H. Rosny until 1908. After they ended their collaboration Joseph Boex continued to write under the name "Rosny aîné" (Rosny the Elder) while his brother used J.-H. Rosny jeune (Rosny the Younger).

Reviews

[William Oarlock · Rating 4 out of 5]

Fine translation by Brian Stableford of six of Rosny's works.

"The Xipehuz" in which a prehistoric tribe overcomes inorganic entities.

"The Skeptical Legend" a scientific and philosophical prose poem.

"Another World" has a 'mutant' narrator perceiving the invisible Moedigen and Vuren.

"The Death of the Earth" follows the expiring vestige of humankind on a drying planet, falling to the iron-electrical Ferromagnetals that feed - vampire like - on the blood's iron-oxide.

Finally Rosny's Martian adventures "The Navigators of Space" and its sequel "The Astronauts" parallel Stanley G. Weinbaum's classics "A Martian Odyssey" and "Valley of Dreams" in which the fourth planet, though less fertile than Earth, is home to a host of weird and wonderful beings.

[Diana Trăncău · Rating 3 out of 5]

Nu sunt fana science fiction-ului, însă am decis să ofer o șansă cărții lui Rosny și se pare că a meritat-o. Iubirea lui Jacques pentru Grația îmi pare așa ciudată, chiar dacă o asemuiește cu iubirea pentru o floare, și asta fiindcă își afirmă iubirea și pentru Violaine. M-a fascinat felul în care este văzută dragostea marțienilor mai mult decât plantele ciudate și animalele de mărimi colosale.
„Frumusețea lor nu amintea nimic din frumusețea umană sau animală. În zadar căuta imaginația mea reperele evocării și seducțiile amintirii. Totuși, cât era de evident farmecul lor! Fiecare minut îl confirma. Trebuie deci să admitem că frumusețea nu-i o simplă adaptare a unui fragment al realității universale la realitatea noastră umană?”
„Dragostea lor fizică rămâne o enigmă mai misterioasă decât dragostea florilor. Îmbrățișarea lor, căci actul lor nupțial este o îmbrățișare, pare extraordinar de pură. Întregul corp iubește, într-un fel imaterial.”
„Aș fi putut să-i spun același lucru. O iubeam ca un îndrăgostit și, totodată, cu o dragoste fără asemănare cu un alt sentiment, după cum voluptatea născută numai din atingerea piepturilor noastre nu semăna cu nici una dintre greoaiele voluptăți omenești.”

[Steve Joyce · Rating 4 out of 5]

The Xipehuz ***
The Skeptical Legend **
Another World ***** (best of the bunch)
The Death of the Earth ***
The Navigators of Space ****
The Astronauts *****

[Ana · Rating 3 out of 5]

Given the fact that it was published in 1925, this book is a highly accomplished exercise in imagination. I do prefer my SF to be at least plausible - but I suspect that is only because I was born in 1995, when the exoplanet era started, we had already landed on the Moon, our satellites and probes were scattered across space and our mathematical/physical/chemical knowledge of our neighbouring planets was positively blooming with each passing day. However, I can and do appreciate the imaginative effort put into motion for writing this book, and it is beyond me to ostracize a writer who delves in it at a time where even the era of dinasoaurs was called "The Secondary Era", due to humanity's lack of knowledge in the geological department. Aîné paints a world of intelligent, human-like beings on Mars, slowly going extinct because of the expansion of another form of life. It obviously is not plausible - but it is fascinating nonetheless. It gets three stars from me because, at a few points in the book, the dialogue is severely lacking in substance and it feels like the plot is moved forward by absurd distances without any reasonable explanation.

[Emily Van Coolput · Rating 5 out of 5]

Un livre incroyable pour son époque... Rosny était un génie visionnaire, qui demeure hélas trop mal connu.

[Bogdan Mărginean · Rating 1 out of 5]

Dupa mine, e cel mai slab roman SF citit vreodata, un roman aparent soft, cu foarte putine detalii, as spune eu o opera "fusarita". Cartea nu are substanta in a te atrage, nu ofera detalii, ci doar sare de la o idee la alta. E o poveste slab pregatita doar pe baza unor iluzii in care omul ar atinge alte planete, dar nu are o descriere care sa te atraga in a o parcurge. Am inceput sa citesc cartea inainte de meciul de la Euro 2024, dintre Romania si Belgia, datorita faptului ca voiam sa schimb abordarea scriitorilor de SF de origine sovietica cu partea vest-europeana (si n-ar fi prima data), dar de fiecare data cand am facut-o, nu m-a dezamagit. Nu ca si romanul acestui scriitor belgian. El prezinta povestea a 3 tineri prieteni (francezi) care ajung sa exploreze planeta Marte, dar urmarind-o indeaproape ai impresia ca a fost scrisa pentru copii. Pe acel astru, pe care autorul il sublineaza cu "acum Marte nu mai era o stea" (niciodata nu va fi Marte stea, ci planeta; alcatuirea astrului e solida, mai mica decat Terra si care nu emite nici un fel de radiatie, decat o forta de atractie planetara), iau parte descoperirile "ascunse" ale acelei lumi cu diferite specii de plante, pradatori ce se aseamana animalelor noastre (dar ca forma primitiva) cu numele de "zoomorfi" si oamenii care sunt tripozii. Adica cum noi oamenii suntem bipezi, tripozii sunt identificati cu 3 membre inferioare si superioare, dar si multe alte caracteristici fiind divizibile cu nr 3. In scena apare lupta dintre acesti umanoizi si zoomorfi, iar la lupta participa si nava pamanteana "Stellarium", nava care din miimile de colosi primitivi ii distruge pe toti cu "cateva raze radiante". Nu se ofera date despre raze, despre functionalitatea lor, despre originea lor, capacitatea lor ca arme, nu se ofera date despre lupta, despre vulnerabilitatea tripozilor, despre capacitatea zoomorfilor; autorul alege sa "fusareasca" aceste detalii care creeaza cititorului un aspect mai clar asupra acestei opere. Cand se lupta, cand se retrag, cand se lupta, cand se retrag, folosind dispozitive pe care nu se mai oboseste sa le explice ce (naiba) sunt. Intre timp, intre personajul principal si un tripod femela se infiripeaza o poveste de iubire, unde din nou, autorul prefera sa sara sau sa omita unele descrieri, fiind narat doar o mica parte. Apoi se retrag iar spre Terra (aici nu mai scrie, de fapt se scrie ca iar pornesc astia 3 francezi de pe Terra, asta inseamna ca s-au intors, nu?!), impreuna cu sora "africana" a unuia dintre cei din echipaj. Ca apoi, la un moment dat, sa intervina ranirea acelui personaj feminin, sora lui Antoine, iar cei 3 eroi sa se gaseasca inconjurati de zoomorfi, blocandu-li-se calea spre Stellarium. In mai putin de 3 randuri, autorul nareaza cum scot "baietii buni" razele radiante si au drumul liber. Tu, vorbesti serios? Pai fata de orice opera citita pana acum, de la Strugatki la Sadoveanu, asta mi se pare cea mai puerila lucrare de SF. Ma si gandesc daca sa-i dau o stea sau doua, fiindca e clar si mai slaba decat lucrarile lui Viktor Pelevin care supune SF-ul sau la haotic si absurd. E o carte de copii mici, pentru cei ce incep sa citeasca SF, pentru mine a fost pierdere de vreme, daca in acest timp n-am reusit s-o termin. Dar nici nu ma atragea in a o citi. Pe de alta parte, cartea citita in timpul de lucru la aceasta, respectiv "Cosmar de inchiriat", scrisa de un alt francez, tata, de cartea aia nu te putea desparti nici somnul. La asta am atipit de doua ori. Inafara faptului ca exista slabe descrieri despre unele caractere animale, acest roman il consider jalnic pentru sfera science-fiction. Pana si "Baltagul" ofera ceva concret, nu bate campii cu iluzii (si n-ar fi problema, ca-n SF cam asta e definitoriu, o lume imaginara bazata pe real, dar nu inteleg de ce s-a limitat atat de tare la o lucrare ce putea fi de 10). Ai impresia uneori ca e scrisa de un copil sau ce cineva care sufera de vreo deficienta de atentie la detalii. Am mai dat asa de o carte, de "Soldatii" de Mihail Alexeev, carti care au fost numite astfel doar pentru c-au fost scrise, nu ca ar transmite ceva.
PS: m-am oprit la jumatatea cartii, n-am putut continua sa-mi torturez nervii si pasiunea cunoasterii cu niste informatii sau cu o poveste stearpa.

[Weronika Sawicz · Rating 4 out of 5]

Fantastyczna pozycja sci-fi z bardzo nieoczywistym, jak na czas wydania, wyobrażeniem obcej planety. Zaklasyfikowałabym ją trochę pod gatunek steampunku, mimo, iż nie została wydana, ani w XIX w., ani też astronauci nie podróżują statkiem zasilanym parą, ale jednak ta powieść ma coś w sobie w tym dziwnym opisywaniem maszyn i aparatów, który nieodzownie kojarzy mi się z tą stylistyką.

Mówiąc już o sposobie opisów, to są one wspaniałe i przecudowne, w swoim, momentami dziwacznym i archaicznym językiem. Do tego słowotwórstwo nazw różnych aparatów, oraz innych rzeczy naprawdę robi robotę. Możliwe, że to spowodowane tłumaczeniem pani Haliny Korskiej, ale nie wiem, bo, niestety nie znam oryginału. Tak, czy inaczej - chapeaux bas! Całość czyta się z wrażeniem, jakby się czytało pracę naukową jakiegoś faktycznego badacza sprzed stu lat i fantastycznie tworzy klimat.

Co do fabuły, to chyba trzeba zaadresować słonia w pokoju, a mianowicie bardzo dziwny romans (chyba?) pomiędzy głównym bohaterem, a jedną z marsyjskich kobiet. Naprawdę nie spodziewałam się, że tak stara książka poruszy temat ksenofilii i byłam naprawdę w szoku. Pewnym zbiegiem okoliczności, jest to już druga francuska książka sci-fi, która stara się wprowadzić nieoczywisty wątek romantyczny z różnym skutkiem. Tutaj jest to poprowadzone w sposób całkiem dobry, a momentami nawet zabawny.

Nie zostaje mi nic innego jak tylko polecić tę pokręconą powieść. Dziwi mnie fakt, że nie jest ona bardziej znana w kręgach retro sci-fi, ale najwidoczniej francuska literatura nie jest tak modna w tym gatunku. Klimatem przyrównałabym to do H. G. Wellsa, więc polecam zdecydowanie jeśli lubi się tego tego typu literaturę.

[Răzvan Ursuleanu · Rating 5 out of 5]

“Dozăm viteza căderii noastre cu ajutorul unui câmp gravitaţional antagonist şi orologiile noastre timp-spaţiu ne informează cu o exactitate minuţioasă asupra duratelor, ca şi a distanţelor. Trebuie să atingem planeta Marte cu o viteză nulă.”

J. H. Rosny aîné a scris romanul ce include şi acest citat în anul 1925, iar pe site-ul oficial al NASA articolul “Deceleration of Interstellar Spacecraft Utilizing Antimatter” a apărut în 2020. Iată un exemplu de relaţie firească dintre scriitorul de literatură SF şi omul de ştiinţă. Primul vine cu ideile, pe care nu trebuie neapărat să le justifice ştiinţific, decât dacă vrea el neapărat, iar cel de-al doilea are misiunea de a se asocia cu alţi oameni de ştiinţă pentru a putea demonstra şi apoi transforma în practică ideile scriitorului. Dacă nu reuşesc, sau durează prea mult (...95 de ani în acest caz), atunci vina le aparţine în totalitate, pentru că scriitorul le-a dat mură în gură iar ei au stat să se câcâie aproape un secol până să vină cu demonstraţia unor idei atât de clare şi de concis expuse.

Dincolo de ideile de natură tehnică ale autorului, romanul poate fi considerat o variantă marţiană a originii speciilor pe filiera darwinistă. J. H. Rosny aîné creează o lume magnifică, în care specii minerale, animale, vegetale şi chiar energetice se luptă sau convieţuiesc, mânate parcă doar de dorinţa de a-l face fericit pe cititorul pământean. Iar stilul este briliant, nimic obositor ca limbaj sau desuet, aşa cum sincer m-aş fi aşteptat să întâlnesc într-o carte scrisă acum aproape o sută de ani.

Nota acordată romanului : 10

http://www.bucurestifm.ro/2021/07/01/...

[Dragos · Rating 5 out of 5]

Cartea apărea în 1925, într-o perioadă când încă se mai credea că Marte ar fi locuită de o civilizaţie veche, foarte avansată, dar intrată în declin. Această percepţie era destul de bine înrădăcinată în conştiinţa publică, într-atât încât Războiul lumilor al lui H.G. Wells, regizat şi pus în undă la Columbia Broadcasting System de Orson Wells, să isterizeze o parte dintre ascultătorii săi.

La noi, romanul a apărut în 1974, tradus de Ion Hobana. Era o perioadă în care se ştia că Marte este nelocuită şi nelocuibilă, însă „canalele marţiene” încă mai puneau la lucru imaginaţia publicului în ideea că „totuşi acolo trebuie să fi fost ceva, cândva...” Adăugaţi ca ingredient şi Amintiri despre viitor al lui von Däniken (tradus la noi în 1972) şi veţi avea tabloul complet al percepţiei publice despre Marte din acel timp.

Rosny aîné este printre primii scriitori care au „dezantropomorfizat” extratereştrii. Pe Marte, scriitorul imaginează trei de forme de viaţă, dintre care două cu conştiinţă de sine şi doar una umanoidă, fiecare fiind total diferită de celelalte. Romanul rezistă şi acum prin parfumul nostalgic pe care-l degajă, prin scriitura sa şi, de ce nu, datorită idilei dintre un pământean şi o marţiancă.

Eu aş zice că este o lectură plăcută pentru vacanţa de vară.

[Sky · Rating 1 out of 5]

It was way too scientific and utopian for my taste. It is not carebears world but very close.

[Long John Silver · Rating 3 out of 5]

Mia recensione:

https://ilrifugiodilongjohnsilver.blo...