“Disperare, atunci când poftesc după nicotină şi trebuie să mă deplasez jumătate de oraş până la cel mai apropiat non-stop. Atunci când îmi impun să fiu altfel decât sunt, să merg pe stradă cu capul drept, când singurul lucru pe care vreau să îl văd este pământul pe care calc grăbită. Să strivesc un gândac negru şi mare cu propriile palme năclăite în tar. Disperare, reacţia firească a unui pieton sângerând care se află prins între două tiruri.

jurnalul: cu faţa palidă, nu? şi sufletul greu, auzi melodia clasică a suferinţei, iar în glasul lui, căci pietonul vorbeşte mult, auzi alinarea morţii. zăpada grea s-a aşternut peste tot. zăpada grea i-a murat paltonul. un corp greoi care se aruncă în faţa tirului. se umflă până la maximum într-o ultimă suflare, apoi explodează cu împroşcături. pietonul rănit zace în balta de sânge cu faţa în sus. doar un ochi a rămas nevătămat, celălalt atârnă ca o panglică pe lângă gura. în cădere, asfaltul s-a zgâriat.”