“Îmi e străin cuvântul „părinte”,
eu am avut parte doar de gazdă,
la nivel conceptual de două brațe,
mereu aceleași două brațe,
doar corpurile difereau,
în timp ce umanitatea era crescută cu mai mult de zece degete bătucite și de ordinul
fii artă.

Tânjesc după acea mare și irepetabilă
prietenie, părinți ca pansament,
să-mi îmbrac corpul într-o pijama pufoasă,
s-o pătez cu gem de afine,
să fiu certată pentru asta.

Detalii triviale, un ecosistem stabil, imuabil,
unde singurele așteptări sunt
terminarea unei facultăți,
alegerea unui om bun,
să mă așez la casa mea, să fac copil,
să-mi umplu zilele cu lucruri simple,
să îmbătrânesc frumos.
Oare?”